Tragica distrugere a României libere

Lasă un comentariu

După Revoluție, Ziarul nu era doar o tribună, era o stare de spirit. Încet-încet, pentru ca se încăpățâna să caute ceeea ce doar ochii plânși pot să mai vadă, redacția a fost diluată. Unii au plecat de bună-voie, alții au fost îndepărtați… Puterea Ziarului era prea mare… Momentul spovedaniei – cum a fost numit de cei care l-au trecut – le-a dat jurnaliștilor forța libertății și responsabilitatea iertării. Îmi amintesc de unii care se lipeau de ziduri, pe coridoare, și pleacu privirile în pământ. Dar, cum spuneam, nu era bine așa. din pământ, privirile s-au ridicat piezișe, iar complicitatea vinovăției vechi i-a unit pe cei vicleni. Naivii au pierdut, pentru că ei nu știau să se bată murdar. Ziarul a devenit platofrmă pentru impostori.

A mai existat un moment de cumpănă, iar o parte din naivi au fost chemați înapoi. Prea puțini și pentru prea puțin timp!…

Apoi, Ziarul a devenit obiect al tranzacțiilor financiare și, mai ales, politice. Rând pe rând, conducătorii Ziarului au abandonat valorile pe care s-a format acesta – dacă le-ar fi avut vreodată! – și au avut grijă de un singur lucru: să se vândă pe sine la preț cât mai bun. Vreți nume? Luați caseta redacției din ultimii ani…

Ultimul prădător se numește Adamescu. A cumpărat Ziarul pentru a-și dovedi și susține obediența politică, pentru a-și proteja afacerile. A adus manageri la fel ca el, troglodiți dispuși să se lăfăie în SUV-uri scumpe, gata oricând să muște la comanda stăpânului…

Acum, Ziarul e muribund, iar căderea sa îi ucide pe cei care – în redacție sau în afara ei – au mai putut sa creadă… Cinic, Adamescu vrea să îl lase să moară. Nu mai e de interes, blatul politic  s-a închis, apar alți actori, e nevoie de alte metode. Clica lui de conducători de gazetă, ca și clicile de dinainte, vor rămâne călare pe avantajele materiale pe care le-au dobândit. Cei de bună credință, nu au decât să piară și ei…

Adamescu și slugile sale nu știu însă un lucru: căderea Ziarului nu înseamnă dispariția lui!… Spiritul României libere este în cei care s-au hrănit cu literele  Ziarului.  Întotdeauna aldine. Reporteri, corectori, tehnoredactori, editorialiști și, mai ales, cititori. De ce nu știu lucrul acesta asasinii Ziarului? E simplu. Ei nu înțeleg!…

Statul lui Basescu…

Lasă un comentariu

Statul minimal pe care l-au propus Basescu si PDL s-a dovedit a fi o escrocherie de proportii, in sensul in care „externalizarea” unor servicii a fost, de fapt, o formula de finantare a clientilor politici. Astfel, sub grija lui Basescu, a inflorit un stat oligarhic, perfect feudal, in care demnitatile se cumpara, prietenii de business isi cresc afacerile, iar oamenii nu au decat sa crape.
Problema noii legi a sanatatii ascunde, de fapt, externalizarea asigurarilor medicale, in sensul descris mai sus. Externalizarea se face catre firme de asigurare care au in spate firme de reasigurare, toate platite din banii oamenilor, in contextul in care aceste companii nu urmaresc profitul in sensul bun al cuvantului, ci maximizarea profitului. pe cale de consecinta, daca acum omul da 10 lei la stat pentru a plati serviciul medical, statul va presta un serviciu de, sa zicem, 8 lei, 2 lei mergand spre finantarea proprie a casei de asigurare de stat (publice). In situatia „externalizarii”, serviciul prestat catre cetatean va fi de 3-4 lei – 2-3 lei se duc la casa privata de asigurare, care va trebui sa isi finanteze activitatea, dar si sa faca profit, iar alti 3-4 lei se duc la compania de reasigurare, care, la randul ei, trebuie sa se sustina, dar si sa produca profit.
Reaua intentie a celor care au implementat acest sistem a dus la scaderea dramatica a clasei de mijloc si la marirea decalajelor intre cei bogati (si foarte bogati), care sunt extrem de putini, si cei multi, saraci si foarte saraci.
Ceea ce clica portocalie nu a prevazut – iesirea oamenilor in strada – iata ca se intampla si singura reactie a acestor neipraviti este sa taca, sa se ascunda si sa astepte frigul ca sa ii goneasca pe oameni.
Iar peste ei, peste cei uitati, zambesc superior odraslele presedintelui, fiecare locuind intr-o casa scumpa, la volanul unor limuzine de lux…

Orban, Europa şi secuii

Lasă un comentariu

Mai multe comentarii  online taxează o propoziţie spusă de premierul Ungariei  la Universitatea de Vară Tusvanyos; încă nu e momentul ca Guvernul maghiar să intervină în problema reorganizării teritoriale a României.  „Criticii” se întreabă, retoric, dacă premierul maghiar e „mai idiot decât al nostru” sau dacă e „doar o chestiune de timp” până când Ungaria va face nu ştim ce, dar cu siguranţă ceva antiromânesc…

Câteva lucruri se cuvin spuse înainte ca această propoziţie să devină leit-motiv al indignării naţionale.

În primul rând, trebuie înţeles şi asumat faptul că statele, oricare ar fi ele, au o datorie faţă de comunităţile etnice care le compun, dar şi faţă de comunităţile proprii care vieţuiesc dincolo de graniţele acestora. Aşa cum României îi pasă (sau, ar trebui să îi pese!) de românii din nordul Bucovinei, din Valea Timocului sau din Ungaria (de Basarabia nu mai vorbesc), şi Ungariei îi pasă de maghiarii din Serbia, Ucraina sau România. Faptul că diplomaţia maghiară e mai activă şi mai eficientă, iar politicienii maghiari se dovedesc mai dinamici decât ai noştri nu înseamnă deloc că trebuie puşi la zid.  Nu ne împiedică nimeni sa fim la fel de eficienţi!…

În al doilea rând, contextul în care au loc schimburile de „replici” nu are legătură nici cu Avram Iancu, nici cu actul de la Trianon. România şi Ungaria sunt partenere în marele proiect al Europei Unite, sunt ţări vecine şi sunt aliate din punct de vedere militar. Nu va lua nimeni în raniţă pământul Transilvaniei pentru a pleca cu el aiurea!…

În al treilea rând, proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a României anunţat pe nepusă masă de preşedinele Băsescu nu este un proiect serios. Traian Băsescu, jucător, aşa cum singur s-a caracterizat, e pus în situaţia de a salva partidul din care provine, un partid ameninţat serios de falimentul politic. Reorganizarea pe care o propune are în spate doar scopul meschin de a creşte cota electorală a PDL pentru alegerile locale de anul viitor. Opt regiuni sunt mai uşor de „controlat” de la Palatul Victoria decât zecile de judeţe, USL ar fi pus în situaţia de a-şi renegocia protocolul de colaborare prin care sunt desemnaţi inclusiv candidaţii pentru alegerile locale, UDMR e pusă, de asemenea, într-o situaţie de opţiune dramatică – ori la guvernare, ori în opoziţie – şamd. Pe scurt, şansele de câştig electoral ale candidaţilor PDL cresc. Din perspectivă strict politică, presiunea pe care o pune preşedintele pe actorii politici e corectă. Din perspectiva unui şef de stat autentic, „jucătorul” de la Bucureşti acţionează într-o manieră profund incorectă.
Raţiunile care îl îndeamnă la acţiune pe Traian Băsescu sunt însă uşor de citit în cancelariile occidentale, inclusiv în cea de la Budapesta. De aici, reacţia lui Viktor Orban, care, revenit la putere cu forţe proaspete după o guvernare socialistă imberbă şi haotică,  e decis să arate maghiarilor că îşi merită poziţia şi, mai mult, ca el este adevăratul lider politic regional şi ne transmite că un astfel de demers, în paradigma europeană a anului 2011, nu poate fi dictat din Dealul Cotrocenilor.  Ne place sau nu, proiectul de reorganizare administrativă a României trebuia pus în dezbatere publică în ţară şi trebuia discutat şi cu alţii.

Desigur, manipulările sunt cu atât mai roditoare, cu cât climatul general e mai confuz şi mai nesigur. Cuvintele „rele” sunt mai puternice decât cele „bune”, iar un nesocotit din Miercurea-Ciuc (sau, cine ştie, istoria a arătat ca  agitatorii nu sunt chiar de capul lor…) care spânzură un manechin de paie pe care l-a botezat Avram Iancu poate stârni mari reacţii de indignare la Craiova sau la Iaşi… „Tradusă” în această cheie, propoziţia lui Viktor Orban poate fi „periculoasă”.

Vă propun, pentru limpezire, măcar o zi în Secuime.  După un gulaş bun, o palincă adevărată şi un translator bun, veţi putea afla că Viktor Orban a spus altceva: „În privinţa reorganizării României, nu a venit momentul în care Guvernul de la Budapesta să se manifeste. Poate va veni acel moment. Deocamdată trebuie să spun că comunitatea maghiară trebuie să adopte o poziţie comună şi sa comunice asta Guvernului de la Bucureşti(…) După ce va fi o poziție comună care ne va fi comunicată şi nouă, vom decide dacă trebuie să intervenim”. Adică, exact ce spuneam mai sus!

Concert de muzică de …Bac!…

Lasă un comentariu

În sfârşit, s-a aprins lumina în şcoala românească şi putem vedea limpede cine ne urmează!…:)

Bac-ul a devenit doar un deziderat pentru cine nu a muncit. În ciuda interpretărilor forţate ale jurnaliştilor pseudomoderni de a-l transforma în ţintă pe ministrul educaţiei, eşecul în masă al celor mai tineri adulţi dovedeşte, încă o dată, că libertatea se câştigă prin luptă, dar se menţine prin muncă şi, mai ales, prin muncă onestă.

Desigur, ministrul Funeriu merită un vot de blam pentru că nu a făcut reforma şcolii, dar, în această convenţie lipsită de viziune în care suntem puşi să funcţionăm de vreo douăzeci şi ceva de ani, regulile au fost aceleaşi pentru toţi. Singurul lucru pe care îl aveau de făcut absolvenţii de liceu (oare cum au luat aceştia note de trecere patru ani la rând?!) era să înveţe cu o sârguinţă care să merite măcar o notă de şase. Nu au învăţat, nu au trecut, iar examenul din acest an a reuşit să micşoreze numărul (prea) mare de viitori căpşunari deţinători de diplomă de bacalaureat.

Dincolo de dramele personale ale celor picaţi şi ale familiilor acestora, dincolo de concertul de comentarii cu temă dată din mass-media noastră şi dincolo de simpatia preşedintelui ţării pentru ministrul educaţiei, tabloul şcolii româneşti nu este decât expresia nivelului de competenţă la care ne aflăm ca întreg. Printre ultimii din Europa…

Acum, între noi fie vorba, cum aţi vrea să fie elevii de azi cînd preşedintele ţării a luat un modest 7,40 la examenul de bacalaureat, iar atunci când vede un profesor simte nevoia să se ascundă ca să nu încaseze vreo binemeritată notă de patru?…